Suntem profesionisti

Nu o spunem noi, o spun clientii nostri, impreuna cu care am realizat proiecte indraznete, puternic ancorate in trecut, dar folosind tehnologii si materiale moderne avand permanent in vedere caldura unui camin caruia sa ii putem spune ACASA.

Echipa noastra se ocupa de tot, de la idee si concept la dezvoltare si realizare. Credem in traditii si le includem in idei inovatoare.

Toate cladirile proiectate de noi imbina imaginea artistica unica  cu functionalitatea spatiului lasand totusi clientul sa fie sufletul proiectului.

Vezi toate serviciile

Monumentele istorice reprezintă fără îndoială unele din cele mai vii mărturii ale trecutului istoric al pământului nostru. De aceea trebuie respectate, atat ele cat si zonele din vecinatatea acestora.
Adaugam linii moderne nu doar ca sa completeze specificul montan, ci si ca sa il accentueze.

Suntem specializati in realizarea proiectelor pentru cladiri civile, rezidentiale sau comerciale, cu arhitectura montana, respectand mediul inconjurator si valorificand terenurile in panta pe care sunt amplasate.
Noi credem ca interioarele trebuie amenajate integrand personalitatea, cultura si ideile celor care vor folosi acel spatiu.

Atunci cand imaginatia noastra scapa de limite

De ce sa ne alegeti?

Pentru ca noi va vom ajuta sa treceti prin fiecare faza a proiectului cat mai usor, ca la final, experienta construirii locuintei visate sa fi fost una placuta si nu un chin.

VOM FI ALATURI DE DUMNEAVOASTRA PAS CU PAS

Achizitionarea terenului

Va putem consilia in achizitionarea terenului prin analizarea amplasamentului, vecinatatilor, insoririi, regulamentului urbanistic local etc.

Proiectare

Proiectarea de arhitectura este urmata de coordonarea proiectelor de rezistenta si instalatii astfel incat tema discutata cu beneficierii sa se regaseasca in solutiile gasite de proiectantii de specialitate.

Studii

Realizarea studiilor preliminare de specialitate (studiu geotehnic si suportul topografic) in cel mai scurt timp.

Avizare

Ne putem ocupa de obtinerea avizelor de la toate institutiile.

Tema de proiectare

Impreuna cu beneficiarii creionam tema de proiectare incercand sa punem in valoare mai multe trasaturi caracteristice: stilul de viata, atasamentul fata de un anumit stil arhitectural, asteptari si vise, posibilitati concrete ce tin de structura si amplasament.

Obtinerea Autorizatiei de Construire/Demolare

Pregatim documentatia pentru obtinerea Autorizatiei de Construire si o depunem la primarie pentru a ne asigura ca este totul in regula.

Realizarea anteproiectului

Anteproiectele sunt intotdeauna realizate in 2d si 3d (interior, exterior si amenajarea terenului) pentru ca beneficiarilor sa le fie cat mai usor sa inteleaga proiectul.

Aveti nevoie de profesionisti care sa se ocupe de proiectul dumneavoastra?